Ahmed, tiristul fatidic si Grauroaica la volan. Poveste de dragoste eterna pe centura.

Unii oameni pe lumea asta au talent la pictat. Altii au talent la cantat. Altii la sofat. Eu n-am la niciuna dintre toate astea. Sa ne intelegem, asta nu inseamna ca nu cant prin casa pana incepe cateaua sa urle sau ca nu conduc masina pana la Domenii ca acolo stiu eu sa ajung. Maxim, maxim pana la Gara! Daca va e de baute in oras, rupt picioare pe gheata si spart banci, nu va bazati pe carnetul meu de sofer. Daca e vreo urgenta, sa fie bine sa se intample pe ruta Crevedia-Gara de Nord. Altfel pas.

Se simte in aer cand iese sora voastra alba cu masina in oras. E ca la atacul turcilor. Ascundeti copiii, otraviti fantanile, ardeti culturile, s-a urcat Grauroaica la volan. Lucrul asta nu ma impiedica, evident, sa ii judec pe ceilalti soferi din pozitia mea de pe prima banda, 40 km/h, avarii pornite. Astazi vom povesti despre cele cateva clipe din viata mea in care sensul giratoriu de la Mogosoaia s-a transformat intr-un nod cosmic in care timpul si spatiul s-au impletit si despletit, au capatat alte valente, au involburat destine. Acum traducerea pentru astia care au Pentium 2: stiti scena aia cu lemnele din camion din Final Destination? Eh, cam asa a fost.

Ahmed este soferul de tir care circula exclusiv pe principiul „Ma doare la turban de reguli si de saracii in masini cu 4 roti”. Ahmed este ca pisica aia idioata care se inghesuie intr-o cutie prea mica pentru curu’ ei apoi se supara pe cutie ca nu are loc. Specie des intalnita pe centura, Ahmed nu stie sa semnalizeze. In schimb, stie sa claxoneze, sa scuipe cu precizie uimitoare, sa conduca fara maini si sa arunce tigari pe geam. Strigatul lui de imperechere se aude de la departate: „Fata, fata cat e scurtu’? Cat, fa? De-te dracu’, s-asa esti urata”.

Poveste adevarata cu Ahmed: Eram intrata deja in giratoriu cand a avut loc un fenomen straniu. Timpul s-a oprit in loc. De departe, venea Ahmed. Eu in sensul giratoriu, el departe. Prin timpul dilatat care curgea vascos printre si prin noi ca franghii groase de mal care ne legau destinele, eu si Ahmed ne-am privit in ochii mintii. Eu ma invarteam in sensul giratoriu, Ahmed accelera pe sosea. Avea timp sa opreasca si spatiu de franare cacalau dar se grabea la intalnirea cu destinul. De regula, ii las in pace sa se bage in fata mea cu namilele alea de tiruri ca e mai simplu sa-i ocolesc eu decat sa ma fereasca ei. Ahmed era ambitios insa. Eu ma uitam la el, el la mine. Ochii mintii conectati, chakre deschise. Eu zic o rugaciune, Ahmed vine. Ma pregatesc sa franez. Ahmed inca accelera nebun dinspre Chitila. Cu o ultima sfortare, cu un efort demn de admirat, Ahmed atinge suta cel putin, imi taie calea fulgerator, ranjeste la mine si ma claxoneaza in timp ce se indrepta invingator catre Otopeni. Eu, din dorinta de a nu ma lipi ca musca de parbrizul lui Ahmed Kamikaze, pun frana brusca, ala din spatele meu la fel, astia care veneau duhnind a gratar de la Mogosoaia se pierd complet cu firea si blocam sensul giratoriu pana trece Ahmed.

Furios, colegul de trafic din spatele meu coboara geamul si striga la mine: Faaaaaa, ai prioritate, proasto!

Am vrut sa ii raspund ca 1 – gresit, viata are prioritate, 2- proasta e ma-ta, 3 – in batalia dintre tirul turcului si Loganul romancei, mi-o luam ca Mitrut in stejar si 4 – hai sictir mucho!

Am coborat geamul, am iesit jumate pe el si am vrut sa-i arunc la foc rapid discursul meu elocvent dar succint ca sa ii explic eu lui cum sta treaba cu viata. In schimb n-am reusit decat sa urlu la el: Auzi, ma, sa ti-l fut in gura pe Ahmed!

S-a facut liniste in jurul nostru ca la inceputul lumii. Timpul s-a oprit in loc. Stop cadru. In capul partenerului de trafic s-a facut liniste. A scos din priza neuron dupa neuron. Ahmed?, se intreba el. Cine e Ahmed? Si de ce sa mi-l? E al meu? Ahmed este eu sau eu sunt Ahmed?

S-a retras spasit in masina cu misterul nedezlegat in suflet care avea sa il urmareasca si sa il roada toata viata, ca un vierme. Va umbla de nebun pe strazi si va rosti la nesfarsit Ahmed. Medah. Medha. Hamed si nimeni nu ii va intelege neputina.

De fapt, a bagat capu’ la loc in masina si i-a facut semn spre mine lu’ nevasta-sa: E dilie, saraca!

Drumul meu a continuat cu nebuneasca viteza de 50 km/h. Mergeam orbeste aproape si simteam cum imi flutura in urma sufletul. Am ajuns la Domenii unde am dat trei ture de piata pana am gasit un loc de parcare mai latr pentru ca, evident, nu stiu sa parchez lateral.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *